Omenirea a evoluat până la punctul în care s-a pus problema unui contract social între cetățean și cetate. Totodată, unii gânditori au popularizat și impus viziunea conform căreia omul e bun de la natură.
Istoria ultimelor 2 veacuri ne arată exact contrariul – omul e așa cum e de la natură, este menirea cetății / statului să asigure evoluția lui pozitivă, în cadrul contractului social prezumat: cetatea are grijă de cetățean, îi oferă toate condițiile astfel încât cetățeanul să se simtă protejat, să aibă acces la educație și la bunăstare, în limita posibilităților, să se supună legilor, iar cetățeanul să accepte întâietatea statului.
Presa liberă a avut un rol determinant în evoluția societăților democratice, și atrăgând atenția publicului asupra nedreptăților. Însă, odată cu apariția internetului, și – mai ales – odată cu dezvoltarea rețelor sociale, rolul presei s-a diluat considerabil. E un paradox, dar perfect explicabil – desi omenirea are acces instant asupra cunoașterii, piața globală a ideilor e plină de opinii, dezinformări, manipulări, deșeuri informaționale, informații cu rol minuscul, conspirații, minciuni, jumătăți de adevăr, propagandă, zgomot. În trecut, înainte de internet, marginalii societății aveau acces la expunere publică doar prin intermediul presei, predominant scrise. Odată cu rețelele sociale marginalii au expunere globală, instant.
În contemporaneitate capacitățile anti-redundante ale omului au devenit destul de brusc extrem de importante. Fluxul informațional e plin de subiectivisme, și lovește năprasnic, în continuu. Omul contemporan cu greu poate face față, și asta doar dacă are o minimă educație, instrucție, și un caracter aparte. Marea masă este astfel prizoniera vertijului informațional subiectiv.
Cum s-a ajuns aici? Simplu. Internetul a făcut din fiecare persoană un element cu aceeași greutate, indiferent de educație, instrucție, experiență, realizări, caracter. Practic, un prost a ajuns egal cu un premiant Nobel. La aceasta, se adaugă apariția și dezvoltarea rețelelor sociale, care au permis diseminarea organizată și țintită a diverselor manipulări și dezinformări. Marea greșeală: s-a permis apariția multiplelor conturi fără corespondență cu persoanele reale. Practic, azi avem rețele sociale pline de conturi false, prin care se propagă în mod organizat diverse dezinformări și manipulări, menite să ajute politicile actorilor sociali cu ambiții dominatoare. Ceea ce trebuia să ajute oamenii să conlucreze mai bine a ajuns să distrugă civilizația umană.
Soluția. Simplu. Fiecare cont de pe orice rețea socială trebuie să aibă corespondent în realitate, verificabil: o persoană unică, identificabilă, ori o persoană juridică (instituție, firmă privată). Se poate face rapid și ușor, toate conturile prezente pot fi verificate și asignate în realitate – de către instuțiile statului unde își are sediul respectiva rețea socială. Restul – șters, neantizat. Doar așa, democrația participativă mai poate fi salvată. Altfel, societatea democratică se va auto-distruge în scurt timp, și omenirea va reveni la realitățile din Evul Mediu. Asta, dacă nu intervin armele de distrugere în masă, caz în care omenirea va ajunge în Epoca de Piatră.
Vor avea puterea oamenii să conlucreze pentru salvarea civilizației?
Grain Of Sand 