Despre auditia de inalta fidelitate

In ultimii ani, beneficiind de castiguri materiale ceva mai bune (si de multa intelegere in familie;), mi-am permis sa dezvolt un hobby pentru aparatura de redare muzicala de inalta fidelitate (asa numitul „high-end audiophile shit”). Iata mai jos opinii personale, dezvoltate in acesti trei ani de activitate in acest hobby.

Cand vrem sa ascultam inregistrari muzicale in conditii de inalta fidelitate, primul lucru cu care trebuie sa incepem este spatiul de auditie. Trebuie sa ne asiguram ca nu apar reflexii aberante ale undelor sonore sau ecouri, care afecteaza semnificativ perceptia sonora. Grija sa nu fie camera goala, sa aiba biblioteci, carpete,
draperii la greu, sa incearcam sa acoperim cumva spatiile vitrate
(draperii pe geam, pe peretii goi), un covor gros in fata boxelor, iar intre ele sa nu fie nimic la nivelul tweetere-difuzoare medii (adica boxele sa „comunice” intre ele, sa aiba aer, electronicele sa fie puse mai in spatele lor.

Al doilea lucru important, curentul electric. Trebuie sa ne asiguram ca avem linie dedicata separata din panoul electric, impamantare reala, efectuata corespunzator, asta pentru ambianta. Ideal ar fi sa avem 230 volti la 50 hz in permanenta, fara „mizerii” pe linia electrica – evident, acest lucru nu este posibil; de aceea exista celebrele „power-conditioner” audiofile. Daca este posibil, un re-generator de unda este cel mai bun (asa numitul conditionator activ); din pacate, cunosc doar 3 modele existente la noi (PS Audio Powerplant Premier, Accuphase PS-510 si Accuphase PS-1210) . Conditionatoare pasive gasim mai multe, oferta e variata, exista chiar si in variante DIY.

Dupa care ne ocupam de incintele acustice. Daca boxele sunt din genul „silent”, fara cutie „cantatoare” – cum ar fi Spendor S9e -, in cazul asta se poate pune pe ele ceva greu (pietre cat mai grele, de ex.). Daca au cutie foarte rezonanta, subtire – cum ar fi Spendor SP100R – trebuie lasate asa cum sunt, doar trebuie sa ne asiguram ca sunt decuplate corespunzator de stand / podea. Spike-urile pentru podea trebuie sa fie din metal, ascutite. Se pot pune pe marmura (cica ar fi mai buna la boxe decat granitul), groasa de cel putin 4 cm, sub marmura feliute de pasla (daca nu, merge foaie din aceea de se pune sub parchet la montaj).
Trebuiesc departate cel putin 70 cm de pereti (spate si lateral), cu
distanta intre ele cel putin mai mica decat distanta de la
locul de ascultare la ele, puse aproape paralele una cu cu cealalta si
sucite putin (5, max 10 grade) catre interior (spre zona
de ascultare). Intre incintele acustice trebuie sa avem cam jumatate din latimea camerei in care sunt asezate. Asta-i pozitia de inceput, de aici incepem sa „plimbam” boxele prin camera, sa le gasim pozitia care ne suna cel mai bine – asta pentru ca fiecare camera are particularitatile ei.

Asta cu boxele. Urmeaza restul: amplificarea dorita, care trebuie sa se potriveasca tehnic si sonor cu incintele; cablurile de boxe, care trebuie potrivite bine cu amplificatorul; apoi alegem sursa (player, DAC, HDX etc.) si interconnect-urile potrivite. Putem schimba chiar si cablurile de alimentare, pot determina diferente semnificative in perceptia sonora.

Cand scriu „potriveala”, dincolo de potriveala strict tehnica (impedante, sarcini), ma refer la tonalitati, mod de prezentare sonora (o sa citeti pe forumuri termeni gen „relaxat”, „in fata”, „tzipator”, „moale” etc)

Cand ascultam, in spatele urechilor noastre ar fi bine sa nu fie nici un obstacol ce ar putea opri sunetele foarte aproape de ureche (tradus, nu stam cu ceafa lipita de spatarul fotoliului, nu mai percepem corect scena sonora, o auzim doar 2D).

Bref:

1. camera tratata acustic

2. alimentarea cu energie electrica stabila, curata, impamantare

3. sistemul audio, in ordinea: boxe, amplificare, cabluri boxe, surse, interconnect, eventual cabluri de alimentare. Aici incep discutiile mari, forumuri, certuri, dealeri, audiofili, ingineri, DIY-isti, diversi guru si alte lucruri mai putin impotante – cantitatea de gunoi scris „pe tema” este atat de mare in Romania, incat e greu sa discerni informatia cu adevarat utila.

De aici incolo, fiecare incearca sa afle care este sunetul care ii place. Paradoxal, inalta fidelitate are mai multe „culori”. Putine sunt firmele care urmaresc neutralitatea si liniaritatea in redarea sunetului; de ce? Pentru ca s-a constatat ca oamenii nu aud toti la fel, nu oricine are ureche formata si educatie muzicala. Lumea, in general, nu prea stie ce inseamna sunet corect. Fiecaruia ii place o anumita ‘coloratie’ in sunet. Ca atare, firmele producatoare s-au orientat catre o anumita „nisa de sunet”; cele care ofera neutralitatea sunt foarte putine – de exemplu B.A.T. sau SimAudio.

Cine incepe pe acest drum, trebuie sa stie ca va fi costisitor, mult mai costisitor decat crede; va incerca nenumarate combinatii de aparate si cabluri, diverse tweak-uri, in cautarea sunetului „perfect” (a se citi „a sunetului care-i place”).

In afara de cei cu urechea educata, ceilalti – adica marea masa – nu stiu de la inceput ce tip de sunet cauta, asadar vor trebui sa se inarmeze cu multa rabdare si sa incerce diverse combinatii. Nu platiti un aparat sau un accesoriu inainte sa ascultati intensiv, in propriile locuri de auditie si in propriul sistem. Acelasi aparat / accesoriu si aceeasi incinta va suna diferit, in sisteme si camere diferite. De asemenea, cel mai bine ar fi sa capatati experiente in diverse auditii, cu sisteme diferite. Cel mai bine ar fi sa putem asculta cat mai multe sisteme de varf (high-end), pentru a sesiza diferentele intre nenumaratele filozofii de sunet.

High-end-ul incepe de la 1000 EUR pe componenta – trist, dar adevarat. Aceasta e cota ce reprezinta entry-level in audiofilie. Orice aparat nou sub aceasta suma nu ofera decat ceea ce se intelege prin ‘hi-fi’. Sunetul impunator se descopera pe aparate ce costa cel putin 2000 EUR bucata (noi, la lista). O pereche de boxe entry-level se invarte in jurul a 1000 EUR. Sunetul high-end se discerne pe incinte care costa mai mult. De aici incolo, „sky is the limit” – exista aparate de zeci, poate chiar sute de mii de euro, incinte acustice care costa cat un bloc, cabluri care costa cat o masina de lux.

Audiofilia e un lux, si trebuie constientizat ca atare.

 

In mod normal, as recomanda forumurile de profil din Romania – dintre care se distinge (prin acuratetea informatiei) forumul audiofil.ro – insa acestea sunt defectuos alcatuite. Spre exemplu, in loc sa acorde fiecarui brand audiofil important o sectiune separata, in care proprietarii si potentialii detinatori sa discute la obiext pe topicuri de interes, putinele forumuri de la noi prefera sa acorde un singur topic unui brand, care se transforma in camp de bataie pentru fanaticii de brand si detractorii lor (multi animati de interese mercantile, de cele mai multe ori in slujba putinilor dealeri din Romania). Plus ca exista cazuri aproape patologice in care forumisti extrem de activi se transforma in omnisicienti, unii dintre ei chiar facandu-si propriile forumuri, in fapt un simplu blog in care taie si spanzura, sub falsa imagine de „transparenta”. Peisajul audiofil din Romania este precum patria: trist, dar vesel.